Detaliile accidentului de la Dolhasca: Șoferul a lovit două podețe din beton


Intră acum și în grupul de

Un bărbat de 36 de ani din Dolhasca s-a rănit, vineri, după ce s-a răsturnat cu mașina.

Potrivit anchetei polițiștilor, vineri, în jurul orei 12:40, un bărbat de 36 de ani din Dolhasca se afla la volanul unui autoturism Audi A6, pe care îl conducea pe DJ 208S în localitatea Dolhasca, din direcția Gulia către Dolhasca.

La un moment dat acesta  a pierdut controlul asupra direțíei de mers intrând în coliziune cu două podețe din beton.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a șoferului care a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Fălticeni, stabilindu-se diagnosticul „TCC ușor, traumatism umăr stâng”, fără să rămână internat.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, urmând să i se recolteze probe biologice de sânge la Spitalul Fălticeni.

În acest caz s-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.


Intră acum și în grupul de